Bogdan Stancu este aproape de a-și găsi un nou angajament. Presa din Turcia a scris încă de la finalul lunii mai de interesul lui Bursaspor pentru vârful român, dar acum se pare că cele două părți sunt foarte aproape să bată palma.
„Stancu, care a înscris 10 goluri în cele 30 de meciuri disputate pentru Orduspor, este dorit de Bursa, care a făcut deja o ofertă de 2,45 milioane de euro. Românul este sub contract cu Orduspor până în 2016, dar sunt șanse mici să mai rămână la formația antrenată de Cevat Güler„, notează fotomac.com.tr.
Stancu a venit la Orduspor inițial sub formă de împrumut în vara lui 2011. La finalul sezonului, Stancu a fost cumpărat definitiv, semnând un contract pe o perioadă de 4 ani, fiind plătit cu 1.2 milioane de euro pe an. Odată cu retrogradarea, echipa nu își mai permite să plătească salariul românului, unul uriaș pentru o ligă inferioară.
Bursaspor – fostă campioană a Turciei în anul 2010 – a terminat sezonul trecut pe locul 4 și va evolua în Europa League.
5,6 de milioane de euro a plătit Galatasaray-ul lui Hagi, în 2011, pentru transferul ex-stelistului. Presa din Turcia a scris în repetate rânduri că valoarea jucătorului nu justifica o astfel de sumă și l-a acuzat pe Giovani Becali de încă o „țeapă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER